Bine aţi venit!

Nu stiu pentru cine scriu atatea rafturi de ganduri, dar stiu de ce scriu. Scriu ca sa ma justific in ochii copilului care am fost.

Biblioteca blogului este pentru prieteni, rude, duşmani sau trecatori.

Bogatia adevarata nu se numara in bani ci in prietenii pe care ţi-i faci de-a lungul timpului.

Adeseori, mama îmi spunea: ,,Ataseaza-te de cei care te pot face mai bună; primeste-i pe cei care, la randul tau, simt ca tine. Lasă trecutul în urmă şi bucura-te de ce ai realizat până acum"!





Bine aţi venit!

Bine aţi venit!

Asa sunt eu...

Nu-s urată, nici frumoasă, nu sunt bună, nici prea rea. Nu sunt floare şi nici pom, sunt ceea ce sunt: un OM! Nu sunt mare, dar nici mică, am curaj dar mi-e şi frica, am speranţe şi visez, pot să cant şi să dansez. Sunt om pe acest pământ, îmi respect al meu cuvânt. Nu-s perfectă, mai greşesc, pot să-ascult şi să vorbesc. Nu sunt proastă, sunt deşteaptă, nu văd stramb, sunt perfect dreapta, nu urăsc, nu mă răzbun, iau din viaţă doar ce-i bun. Nu-s tristă, nici fericită, pot iubi, pot fi iubită, nu-s moale, dar nici de fier, nu-s naivă, nu disper. Nu-s săracă, n-am averi, rezist, lupt când am ,,căderi”. Sunt un chip pierdut în lume, cu o viaţă şi un nume. Nu mi-e rău, dar nici prea bine, am tupeu dar şi ruşine şi pot spune-ntr-un final, sunt ca tine, om normal.

Asta sunt, Geta mă cheamă. Cine vrea, mă bagă-n seamă. Cui nu-i place felul meu, n-am ce-i face… Aşa sunt eu!

Va imbraţişez cu drag

Va imbraţişez cu drag

MOTTOUL după care mă ghidez în viaţă: ''Păşeşte drept înainte şi dacă pământul pe care-l cauţi nu există încă, fii sigură că Dumnezeu îl va crea într-adins pentru aţi răsplăti îndrăzneala,, (Regina Izabela)

Am realizat că sunt dependentă de scris. Scrisul mă relaxează şi mă linişteste cum nu va fi capabil niciun om să o facă vreodată.Sunt dependentă de scris şi de prea mulţi oameni complicaţi. Mă chinui mereu ca eu să fiu cea care îi înţelege pe cei care alte suflete nu au fost capabile să ii inţeleaga. Îmi târăsc sufletul prin fiecare relaţie bolnăvicioasă de care am parte. Poate tocmai din această cauză de multe ori fac ce simt şi nu ceea ce trebuie. Oamenii din sufletul meu sunt inspiraţia mea. Trăiesc prin ei şi sunt puţin din fiecare. Scriu din suflet şi pentru suflet. Aştept comentariile voastre scurte şi la obiect. Mulţumesc anticipat!


16.11.10

Satul meu natal


,,Decât codaş la oraş, mai bine în satul tău fruntaş" (Proverb românesc)




Zece pogoane de pământ, am moştenit în sat


Şi o mulţime de-amintiri ce nu le pot uita.
Deşi aveam cinci ani, atunci când am plecat,
Toate au rămas intacte în mintea mea.

Pământul ţării mele, prea mult a suferit!
A curs sângele tânăr, să nu fie vândut...
Este mult de atunci... Ce mulţi ani au trecut!
Dar, mă revăd copilă... cum aş putea să uit?...

Aş da timpu-napoi, să stau iarăşi la ţară
Şi să-mi spună bunicul, poveşti ca altădat',
Să merg cu cana-n mână, cu bunica afară
Să mulgă lapte de la vacă, să-l beau imediat.

Atât de mult aş vrea să-ntorc această soartă
Să fiu iarăşi copilă, în satul meu natal.
Să stau în casa bătrânească cu fântână la poartă
Şi să mă joc în voie, cu copii pe deal...

Acum, locul acela, e trist, este pustiu
Nici uliţa cu mulţi copii, nu mai e ce a fost.
Aveam pe-atuncea porumbei şi un frumos scatiu
Şi toate-aveau în sat, cândva, un loc al lor şi-un rost!

Nimic din ce a fost, astăzi nu mă mai cheamă
Să mă întorc acolo unde-am copilărit.
Bunicii mi-au murit şi plâng... şi îmi e teamă
De strigătul lor rece din deal de răsărit.

Părinţii i-au urmat şi am rămas orfană.
Din toţi ai mei, câţiva mai sunt acum la ţară...
Eu... dacă stau aici, pământul cine-l ară?
Aş vrea să fac ceva, să n-ajung de ocară...

Puţini sunt astăzi cei care ară pământul,
Căci, statul nu-i ajută să întreţină-ogorul.
Eu, totuşi mă întorc mai tot timpul cu gândul,
La satul meu frumos, că de mult îi duc dorul.

Ţăranii au plecat şi le e tare greu,
Căci s-au mutat la bloc sau la copii-n oraş.
Rar de mai vezi trecând, vreunu-n satul său...
Răscolind amintiri... vizitând vreun urmaş.

Îmi amintesc de Bunul când era tinerel...
Pleca la câmp, călcând iarba plină de rouă.
În satul meu, nimeni nu mai era ca el;
Din zori muncea pământul, răsturnând brazdă nouă.

Când eram o copilă, ce mă mai zbenguiam
Cu copii pe deal sau... pe câmpul cu flori!
Însă şi pe ogor, bunicii mi-ajutam.
La culesul de roade, munceam cu drag, din zori.

Sau, când de dimineaţă ne duceam la stupină,
Eu mă jucam pe glie sau m-ascundeam în fân
Astăzi, eu am alt rost, sunt pe viaţă stăpână!
Doar acele-ntâmplări, în suflet ne rămân...

Mereu mă-ntorc cu gândul la satul ce mă cheamă,
Dar... timpul a trecut, purtată-am fost de soartă...
Viaţa m-a călit, de ea nu îmi e teamă,
Doar dorul de acasă-i rămas la noi la poartă...

Poate voi reveni cândva... poate la vară,
Să-mi văd prietenii, bunicii să-mi jelesc...
Dacă mi-ajută Domnul să pot, să mă-ntorc iară,
Voi săruta pământul pe care îl iubesc!

Şi apoi mă voi duce în deal, la a lor cruce,
Ca să vorbesc cu ei, să mă rog la cel Sfânt.
Să-i plâng pe-ai mei bunici... şi flori le voi aduce
Şi mii de lumânări voi pune pe mormânt.
Georgeta NEDELCU - Craiova Ianuarie 2000</b>

2 comentarii:

  1. "Acum, locul acela, e trist, este pustiu" . . . Si devine din ce in ce mai pustiu. Frumos si captiv

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc Rafael pentru trecere si comentariu! Inseamna mult pentru mine!

    RăspundețiȘtergere

toateblogurile.ro

toateBlogurile.ro Ziarul
Powered By Blogger

Insignă Facebook