Cenuşa unui suflet...

Sufletul nostru e o urnă în care închidem

cenuşa patimilor stinse

(Octavian Goga)

Te-am căutat pe tine şi dragostea cea sfântă

Şi-am dat în viaţa mea, numai peste dureri.

Azi, lumea-i minunată cu tot ce mă încântă-

Târziu ne-am regăsit şi dragoste-mi oferi.

De când te ştiu,viaţa-mi pare mult mai frumoasă.

M-am agăţat de tine spunându-ţi: ,,Bun venit!”

Aş vrea să-mi spui: ,,Iubito, rămâi la mine-n casă!”

Dar, te-am pierdut cu timpul şi nu te-am mai găsit...

Te-am căutat iubite, rugând şi trandafirii

Să-l caute şi ei, pe singurul iubit.

Vroiam să sorb cu tine din cupa fericirii,

Dar, ea s-a spart atunci, când tu m-ai părăsit.

Pierdusem şi speranţa, dar... într-o zi de vară,

Tot rătăcind agale, dau peste un voinic.

Mergeam, de parcă-n suflet aveam o grea povară -

Un bolovan mi-e pasul… Încet eu mă ridic,

Dau ca să fug... Ceva mi se-agăţă de haină

Şi... mă apucă plânsul şi... nu am cui să spun.

M-am rătăcit atunci şi, am privit cu spaimă,

Şi, întrebări o mie, n-aveam cui să le pun.

- Unde te duci femeie? -zice-o voce ciudată...

Fugi... stai... te-mpiedici... te scoli şi iar te-apleci...

Cu ochii plini de lacrimi eu îi răspund îndată:

,,Plâng, că m-a dat uitării... Îl caut pe poteci!”

Mă luminez la faţă şi deodat' mă-ncrunt.

Căci... cunoscut mi-e glasul. Ridic încet privirea...

„Tu eşti?” Un pas fac către el şi dau să îl sărut,

Dar visul se destramă şi-ncep să-mi plâng iubirea.

Cum ai putut iubite să pleci atunci hoţeşte?

Mai pot vreodată, oare, să cred că te-a durut?

Sunt singura, de-atunci, ce, încă, te jeleşte...

Ce mult aş vrea să pot, s-o iau de la-nceput!

Deşi nu aţipisem decâtde cinci minute,

Parcă din altă lume veneam acum, plângând.

Multe cuvinte bune, rostite - nerostite,

Le mai aud şi astăzi, însă... numai în gând.

De când tu ai plecat pe-un drum fără sfârşit...

Am plâns atât de mult, că nu mai am nici glas...

Mă-ntreb şi azi, iubite, de ce m-ai părăsit?

Din tot ce-afost frumos, cenuşa a rămas!

Craiova mai 1997