Firea omului fuge desingurătate şi caută totdeaun un sprijin care nu este mai dulce decâtinima unui prieten (Cicero)
- Ai fostca o stâncă de care m-am prins,
Iar,azi, fără tine, mă simt şoim învins.
Trăiamcu speranţa că tot ce-ai promis,
Edrumul spre soare, sau spre paradis.
Aifost visul meu ce aripi mi-a dat,
Sălupt pentru noi, să sper ne-ncetat
Că,doar împreună, o viaţă vom fii.
Dar...astăzi, pe alta de mână o ţii.
Aifost adierea ce mă mângâia
Şi,glasul puternic ce mă-ncuraja.
Dartoate acestea puţin au durat
Şivisul de aur m-i l-ai spulberat.
Aifost ca un astru în nopţile lungi
Şi,tot mai departe ai vrut să ajungi.
Ziceaică-s icoană, o floare-ntre flori,
Jurându-miiubire, minţeai uneori.
Aifost hrana vieţii ce puteri mi-a dat
Dar,n-a trecut mult şi... m-am înşelat!
Credeamcă eşti omul ce mi l-am dorit
Azi,constat, cu regret, că nu m-ai iubit.
Aifost o himeră de care m-am prins.
Întimp, prin minciună, iubirea mi-ai stins.
Cândva,vei afla că ţi-am fost devotată;
Veiplânge zadarnic iubirea-mi curată.
Uitândumă-nurmă, nimic nu ai fost
Dintot ce-am crezut şi nu are rost
Săcred c-aş trăi ce-a fost altădată,
Cândvrei să te-mpart, de-acum, cu-altă fată...
- Craiova iunie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu