nu o poate plăti decât o singură dată
(William Shakespeare)
Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.
Când a murit, n-a ştiut tata,
Să spună că el va ,,pleca”.
Într-un minut el a fost gata
Şi, am rămas cu mama mea.
De rude, dorul mă desparte
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
Doar gândurile-mi sunt departe
Şi-mi înnoptează liniştea.
Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a decedat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Că, el va fi de neuitat!
Am mai trăit încă o dramă,
De ce? Îmi spun într-una-n gând.
Ce tristă-e viaţa fără mamă...
Da-n vis, vorbesc cu ei pe rând!
Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi, ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.
Aş vrea să ştiu de le e bine...
Dar... în vis, eu, lor mă adresez;
Ce nu aş da... de-ar fii cu mine!
Măcar sunt cu ei, când îi visez.
În viaţă, eu m-am descurcat,
Dar... mi-este tare dor de tata!
Eram copil când a... ,,plecat”
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata!
Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Căci, v-am iubit atât de mult!
Şi nicicând nu am să vă uit!
Mereu aduc flori la mormânt.
Spun rugăciuni la întâmplare
Şi-ntreb pe Dumnezeu de voi;
El, îmi răspunde: ,,Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!”
Ştiu că odată, ne vom întâlnii
Nimeni nu o să ne mai despartă.
Astăzi rostesc cu ai mei copii:
,,Doamne, te rog, pe ei îi iartă!”
Craiova noiembrie 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu