Care e rostul vieţii mele?

Sunt figurant! În comedia vieţii joc rolul unui om
(Valeriu Butulescu)














Merg în centru cu copiii, unde sunt toţi adunaţi
Şi cu mine vine Paul şi, cu încă vreo doi fraţi.
Primarul vrea să ne dea de-ale gurii... cum zic unii...
Şi se-ngrămădesc cu toţi, mai ceva decât fac hunii.

Multă lume-i adunată şi-ndată apare-un zvon
Că primarul vrea s-anunţe o ştire de la balcon:
,,Pachetele sunt puţine!” – spune primarul – mulţimii.
Oamenii se-mping, se calcă, de parcă-i sfârşitul lumii.

Mă uit cu compătimire, când la unul când la altul,
Nu-mi explic, decât că-n spate, toţi îl au pe necuratul.
Asta este viaţa noastră, ăştia sunt ai mei români,
Hoţii ne furară pâinea, ne trateaza ca pe câini.

Am ajuns azi, plini de ură şi suntem foarte săraci
La timona ţării noastre, n-avem cel mai bun cârmaci.
Cei ce ne conduc azi, ţara, sufletul ni l-au ucis,
Ne-au furat identitatea, nu mai avem nici un vis.

Nu ne-aude nimeni plânsul, suntem săraci şi bolnavi;
Pentru cei ce ne conduc, noi suntem doar nişte sclavi.
Românii mei, nu mai staţi! Hai să ne unim cu toţii,
Să ne unim forţele şi să dăm afară hoţii!

Să stârpim răufăcătorii - cei ce ne iau biruri grele,
Vreau să ştiu cât mai degrabă, care-i rostul vieţii mele?

Nu mai suport umilinţa, vreau să trăiesc şi eu bine,
Vreau măcar un an de zile, să fie şi ei ca mine,
Să vadă cât e de greu, să nu ai bani pentru pâine
Şi, să te gândeşti cu groază, iar la ziua care vine...

Craiova august 1999