Numai suferinţa e creatoare (Adrian Păunescu)
De ce mi-e teamă căte pierd?
Azi noapte-n somn tu mi-ai promis
Că mâine am să te revăd.
Eu te-am crezut, dar am greşit...
Pentrucă n-ai să poţi să vii.
Te-oiplânge-ntr-una negreşit,
Ce mult te preţuiesc! Şi-o ştii.
Scriai cu-o furie dementă,
Luptând pentru neamul acestei ţări
Plângeai că România e-n arendă
Închiriată celor patru zări.
Luptând pentru neamul acestei ţări
Plângeai că România e-n arendă
Închiriată celor patru zări.
Coşmare ţin pe cer această zi
Şi-mi şterg ochii din când în când;
Ştirea ce-am auzit-o mă-ngrozi
Şimă pomenesc deoadată urlând.
Eşti cel mai bun poet al ţării,
De când mă ştiu, eu te citesc.
Nicicând n-am să te dau uitării
Atâta timp cât mai trăiesc.
Îmi voi aminti mereu de tine
Te voi purta mereu în gând.
Sunt mulţi ce suferă ca mine
Şi-i văd pe stradă lăcrimând.
Ai fost poetul nepereche
Ce-ai scris durerea, sărăcia...
Astăzi, prieteni stau de veghe,
Iar popi-ţi cântă Aleluia!
Ne iartă bunule poet
Că n-am făcut mai multe pentru tine
Mulţi te-au scuipat... Ce mult regret!
Lipsa ta astăzi lasă-un gol în mine.
Prea mulţi plecat-au în această toamnă
Şi au lăsat în urmă multe lacrimi
Cei care conduc ţara, ne condamnă
La sărăcie, debarcări şi patimi.
Şi totuşi, Maestrul Păunescu-există!
De ce să plece? N-are nici un rost.
Toţi îngerii azi îl privesc, asistă...
Tu, Doamne-n clipa aia, unde-ai fost?
De ce nu ai făcut, Doamne-o minune
Să îl mai laşi doar câţiva ani să scrie?
Era un om cu-atâta-afecţiune,
Ce nu se poate-n cuvinte descrie!...
Îmi e atât de dor de-o zi frumoasă
Când bunul meu poet scria în casă,
Însă veni moartea cu a ei coasă
Şi-i stinse flacăra neputincioasă.
Şi... ce ciudat, acum când el s-a dus
Tragedia mare ce-a jucat-o, moare.
Nedreptatea-n ţară, iată l-a răpus.
Inima şi sufletul mă doare.
Cucuveaua morţii cântă-n zori
La şapte şi cinsprezece minute.
Maestre, nicicând n-aş fi vrut să mori,
Dar mă rog ca Domnul să te-ajute
Să te odihneşti la sânul Lui
Ai multă nevoie de odihnă.
Tu, prin poezia ta ne spui
Că ai vrea să ni te stingi în tină.
Dac-ar fi avut Iisus răbdare,
Ca şi bunul Dumnezeu, cu tine
Într-o vineri, zi aşa de mare
Să te facă bine, sufletu-ţi s-aline
Şi să te mai rabde încă puţin timp,
Să mai poţi aşterne covor de poeme...
Aş fi vrut mai bun acest anotimp
În care-ai plecat poate prea devreme.e...
Craiova6 Noiembrie 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu