Asta sunt!

 

Interviul luat de reportera Simona Lica de la Radio Craiova

- Doamna Georgeta NEDELCU, bine aţi venit la Radio Craiova. Mă bucur să vă am invitată!

Iată, că pe piaţa craioveană - în primul rând - aţi venit cu un volum de versuri. Este primul dumneavoastră volum de versuri.

- Bine v-am găsit! Da, este prima carte de poezii pe care am scris-o. Anul trecut mi-a apărut roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă!”, iar acest volum de poezii se numeşte: ,,Cenuşa unui suflet”.

De unde această polivalenţă? Dragoste şi pentru

poezie şi pentru proză?

- M-au fascinat de la bun început cărţile cu poezii. Mi-am zis că trebuie să încerc să scriu şi eu poezie şi din acel moment nu am mai încetat să scriu. De fapt, cred că mama m-a născut cu creionul în mână. Îmi plăcea să scriu de mică. Am început să scriu proză şi poezie de când eram prin clasele elementare. În momentele de linişte şi repaus, citesc sau scriu. Ce altceva aş putea să fac mai bine între cei patru pereţi, decât să fac ceea ce fac acum?

Care sunt rădăcinile dumneavoastră poetice?

- Cred că toţi românii ne-am născut poeţi. Fiecare dintre noi este o poezie… În viaţă am trecut prin multe, însă am rezistat doar pentru că scrisul m-a salvat, mi-a dat energia necesară, m-a ridicat atunci când nu mai puteam... Dorinţa mea este să las ceva în urmă.

Cum şi când aţi început să scrieţi în mod serios?

- Când eram în clasele elementare, scriam poezii pentru un ,,Făt-Frumos” imaginar sau vreunui coleg de care mă îndrăgostisem - fără ca cineva să ştie acest lucru - adică scriam doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să visez că voi avea vreodată o carte în mână pe care va fi scris numele meu.

Atunci când scriu poezii, când versul atinge esenţa gândurilor mele, mă minunez şi mă simt copleşită de felul în care sufletul meu se întrepătrunde cu versul. Am strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului. Ceva mai târziu - adică după ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul

meu cel mic.

Dupa moartea soţului meu - în decembrie 1996 - şi a mamei mele - în octombrie 2003 - am trecut

printr-o perioadă foarte grea. Tata decedase pe când aveam doar 12 ani, aşa că am rămas fără ambii

părinţi şi m-am simţit extrem de izolată şi îndepărtată de rădăcinile mele. Anul 1996 şi anul 2003 au

fost cei mai devastatori ani din viaţa mea, din multe puncte de vedere. Poate cele mai grele momente din viaţă, vor rămâne nespuse... Am trecut printr-o perioadă foarte dificilă, în care nu-mi mai vedeam rostul vieţii. Un sentiment de groază mi se cuibărise în suflet, însă cu ajutorul familiei şi al copiiilor mei, am trecut peste acele momente.

Când m-am mai liniştit, am decis să public o mică parte din tot ceea ce am scris cu mulţi ani în urmă, pentru a rămâne o amintire peste timp celor dragi şi pentru a-mi împărtăşi dragostea de care sunt înconjurată.

Seriozitatea mi s-a accentuat când o prietenă mi-a cerut să scriu povestea vieţii ei. Astfel a luat naştere primul meu roman ,,Exmatriculat din via!”- carte ce conţine drama acestei femei. Romanul este scris după notiţele ei. Această carte a înseamnat un pariu câştigat cu mine însămi, conştiinţa faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înţeleg de ce atâta străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preţ, este faptul că las un semn al trecerii mele pe pământ şi confirmarea că nu fac umbră pământului degeaba.

În ce an aţi debutat şi cu ce anume?

- Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane - multe dintre ele devenindu-mi prieteni. Aşa s-a întâmplat şi cu cel care avea să-mi tipărească romanul. Tot pe Internet ne-am cunoscut – este un om deosebit, un om care lucrează la o editură. Şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă" - roman ce a fost tipărit şi lansat la Iaşi, în 10 octombrie 2008. Am colaborat la diferite publicaţii pe Internet, prin intermediul cărora am publicat multe poezii şi proză.

Câte poezii aţi compus până acum?

- Am foarte multe poezii, dar nu le-am numărat şi nici nu cred că e importantă cantitatea, ci calitatea lor.

Care sunt principalele teme pe care le abordaţi şi dacă sunteţi o persoană ordonată în ceea ce priveşte scrisul?

- Am scris din durere, din disperare… din singurătate... din iubire. Sunt o persoană foarte ordonată, însă în ceea ce priveşte scrierile mele, mi le ordonez doar atunci când le pun într-un document pentru a fi trimise la editură, spre publicare. În tot ceea ce scriu, există subiecte şi despre natură şi viaţa cotidiană în care trăim, despre ură, iertare, despre flori, dorinţa pentru pace şi suferinţă. Exemplele le iau din viaţa de zi cu zi.

Cum reacţionează cititorul la poeziile dumneavoastră?

- Nu de puţine ori i-am întrebat pe cei ce ajung să-mi descopere cuvintele şi tot de atâtea ori ştiu şi răspunsul, deoarece postez foarte des pe Internet şi văd reacţiile cititorilor după comentariile pe care le fac. Pentru a nu evita întrebarea, voi preciza faptul că cei care mi-au fost alături la lansarea cărţilor mele, m-au felicitat, transmiţându-mi îndemnul de a scoate cât mai multe cărţi.

Cine este cel mai bun critic al operelor dumneavoastră (în afară de dumneavoastră)?

- Consider că cititorii sunt cei mai buni critici. Cei care mă apreciază nu sunt critici literari, dar mie îmi este suficient să mi se spună : ,,Mă regăsesc în tot ce scrii aici”. Nu pot să-mi doresc mai mult. Înseamnă că poezia mea a ajuns unde mi-am dorit.

Aveţi o imagine anume, o metaforă care ar descrie în câteva cuvinte poezia dumneavoastră, care v-ar defini stilul?

- În general, am multe imagini care se schimbă mereu. Probabil este o metamorfoză continuă… Este evident că ceea ce am scris cu mult timp în urmă, are o altă configuraţie. De-a lungul timpului şi omul se schimbă cu gândurile lui.

Cred că fiecare are un stil anume de a scrie. Frazele se nasc şi devin poeme după o rigurosă ,,sculptură”, apoi ajung în mâna cititorilor. E ceva ce s-a format dintr-un mine trecut prin mulţimea de lecturi şi încercări mai bune sau mai puţin bune, de a scrie cât mai bine, de a mă perfecţiona.

Preferaţi să fiţi singură atunci când scrieţi sau să ascultaţi muzică? Petreceţi un anumit timp pentru a rescrie un vers sau vă iese din prima?

- Ca să scriu, trebuie să am lângă mine o carte (fără a o răsfoi), indiferent că e proză sau poezie, indiferent dacă sunt singură sau cântă muzica. Mă inspir din evenimentele de peste zi, din dialogurile cotidiene, ştiri, diverse emisiunui şi dacă îmi place o frază, o notez, dar ca să finisez o poezie îmi trebuie linişte desăvârşită.

Cum procedaţi pentru a ajunge de la o foaie de hârtie albă la un poem finalizat?

- Îmi aleg un subiect anume şi restul vine de la sine. Fiecare creaţie are valoarea ei. Unele poeme nu au nevoie de prea multe corecturi, pe altele le corectez de două-trei ori, însă dacă nu te opreşti din corectat, lucrarea îşi poate pierde farmecul original, devenind fadă. Cateodată, oricât m-aş strădui, nu-mi iese poezia aşa cum aş vrea şi atunci apelez la un bun prieten care este un bun critic literar şi un bun corector, căruia vreau să îi mulţumesc pe această cale pentru ajutorul inestimabil pe care

mi-l oferă.

În primul dumneavoastră volum de poezii, aţi scris multe poezii adresate Domnului Iisus. Sunteţi credincioasă?

- Cel mai mult m-am apropiat de Dumnezeu după ce am pierdut pe soţul meu şi nu de puţine ori am primit sprijin din partea Lui. Nu pot renunţa la a mă închina lui Hristos, cu poezia mea. Singura salvare, singura mângâiere este credinţa, dar cine nu are nici această lumânare în mână, ar putea să înnebunească la gândul nopţii veşnice! Cât de nefericit este omul al cărui suflet şi-a pierdut simplitatea!...

Aţi fost încurajată de cei din jur să scrieţi sau ajutorul a venit de la Dumnezeu?

- Aş putea spune şi una şi alta, dar încrederea în Dumnezeu este mai presus de orice. Este cel mai preţios dar divin, primit de la Domnul. La început, singura persoană care m-a încurajat să scriu a fost cel care m-a ajutat să public primul meu roman. A fost visul meu să îmi văd numele pe carte şi sunt sigură că aici a contribuit şi Dumnezeu. Îmi pare rău că nu am avut ocazia să public mai demult, dar sper ca timpul să mai aibă răbdare cu mine şi Bunul Dumnezeu să mă îngăduie încă mulţi ani de

acum încolo. Simt că mai am multe de spus, de dăruit…

În ce măsură, sentimentele pe care le exprimaţi în poezie, reprezintă faţetele personalităţii d - voastră, ca femeie, ca iubită, ca mamă, ca româncă?

- În general, poezia mă reprezintă în totalitate. Ea reflectă starea mea de spirit şi etapele prin care trece sufletul şi întreaga mea fiinţă.

Au existat şi momente când aţi fi vrut să abandonaţi?

- Nu. Dacă un poem îmi ia mai mult timp, asta se întâmplă datorită împrejurărilor imperative, dar ca să abandonez scrisul, niciodată!

Care a fost cea mai mare provocare de până acum, ca poet?

- Acest interviu! Glumesc, desigur, deşi recunosc că nu a fost chiar uşor. Primul meu interviu televizat a avut loc în Bucureşti, la TVRM, interviu ce mi-a fost luat de Victoriţa Duţu, în 29 septembrie 2009, cu ocazia promovării romanului ,,Exmatriculat din viaţă!”. Apoi am avut încă trei interviuri emoţionante: interviul televizat de la TVS Craiova, după lansarea din 14 noiembrie 2009 a primului meu volum de versuri - ,,Cenuşa uni suflet”, cel de la Oltenia 3TV, cu ocazia aceluiaşi eveniment şi cel de la TVR Craiova în 5 februarie 2010, din acelaşi motiv. Toţi mi-au spus că m-am descurcat bine, deşi sunt extrem de emotivă.

Niciodată nu m-am crezut a fi ,,poetă”; nu cred că am cu adevărat un mare talent, cred doar că am o anume sensibilitate, imaginaţie şi din când în când am ceva de spus şi mai ales, am multă dragoste de dăruit!

Cum vă promovaţi poemele?

- Sunt invitată la radioul şi televiziunile locale, dar cel mai mult postez pe Internet, pentru ca cititorii să îşi spună impresiile asupra subiectelor postate de mine. Cea mai mare provocare ca

poet, este aceea de a-mi depăşi propriile limite. Nu să scriu şi să-mi promovez cărţile îmi este greu, ci să le vând. De aceea, am deschis un blog pe Internet, la adresa :

-http://cenusaunuisuflet.blogspot.com/, unde îmi postez unele dintre lucrări.

Cititorii mă mai pot găsi pe Internet şi pe aceste situri:

-http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/listuser=2pxoltvn6gl6p

-http://nicustancu48.ning.com/profiles/blog/list?user=2pxoltvn6gl6p&start=20

Dacă doresc să afle cât mai multe despre mine, nu le rămâne decât să scrie numele meu pe Internet şi vor găsi destule răspunsuri.

Cine e poetul dumneavoastră preferat?

- Poetul meu preferat a fost şi va rămâne - Adrian Păunescu, dar sunt mulţi poeţi pe care-i citesc cu drag: Mircea Cărtărescu, Romulus Cojocaru, Rudyard Kipling, Bacovia, Marin Preda, etc. Fiecare floare are frumuseţea ei, fiecare poet are mesajul şi măiestria lui.

Orice carte citită care mă face să comunic cu mine, să mă văd pe mine prin prisma a ceea ce citesc, să urmăresc personajele şi să îmi simt mintea intervenind, devine o pasiune şi o apreciez cu foarte mult interes.

Ce vă face fericită?

- Sunt unul dintre oamenii fericiţi care au trăit evenimentul de a păşi din mileniul doi, în mileniul trei.

Citesc foarte mult pe Internet. În mod deosebit îmi place cum scrie Nicoleta Tarantus, cu privire la fericire: ,,Pentru a fi fericită trebuie să trăieşti viaţa cu inima, nu cu mintea.

Sănătatea şi confortul sunt cele mai importante lucruri pentru mine. Răsfăţul, viaţa îndestulată, lipsită de griji - acestea înseamnă fericirea pentru mine. Ştiu că fericirea nu este uşor de atins, dar dacă ştii să lupţi şi să crezi, cu siguranţă că vei ajunge acolo unde îţi doreşti. De multe ori am crezut că nu mai pot face încă un pas înainte, dar sunt omul care face ca totul să fie posibil”.

Sunt fericită atunci când fac ceea ce îmi place, când sunt înconjurată de cei pe care îi iubesc, când am speranţe şi când mă trezesc în fiecare dimineaţă cu încă un motiv în plus pentru a lupta cot la cot cu viaţa.

Trăiesc acum o perioadă frumoasă, nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar pe asta o conştientizez altfel decât pe precedentele. O fi poate şi un prag... Nu al vârstei şi nici al femeii, că ar fi prea simplist. Cred că e un prag al vieţii mele. Sunt liniştită, foarte echilibrată, mi-am găsit un soi de confort personal, ceea ce cred că e baza tuturor viselor mele. Un sentiment minunat! Sunt fericită că datorită Internetului, am cunoscut mulţi oameni minunaţi pe care îi asigur de toată consideraţia şi dragostea mea!

Cine este Georgeta Nedelcu în... viaţa de zi cu zi?

- Sunt un om obişnuit cu defecte şi calităţi, iubesc viaţa, oamenii şi tot ce mă-nconjoară, sunt o femeie obişnuită care se împarte între scris, cumpărături, lansări de carte, emisiuni tv, vizite la prieteni, o femeie optimistă, plină de viaţă care se bucură de fiecare clipă, oriunde s-ar afla. O femeie a zilelor noastre, dar... cum probabil v-aţi dat seama, plină de nostalgii! Sunt mulţumită sufleteşte că am ajuns până aici şi voi lupta să merg mai departe, cât mai mult.

Ştiu că nu am făcut suficient. Mi-aş fi dorit să fac mai multe în viaţă. Aici intervine o latură ceva mai dificilă de analizat. Întrebaţi-i pe cei care au avut totul şi n-au realizat nimic. Dacă toţi ar fi încercat să facă ceva util, azi omenirea ar fi mult mai departe. Sunt destul de mulţi care aşteaptă să li se dea totul, dar nu dau societăţii nimic în schimb. Am avut şi voi avea respect pentru cei care şi-au înfruntat destinul, mergând înainte prin cele mai mari şi multe greutăţi.

Uitându-vă în urmă, aveţi regrete?

- Citind ceea ce am scris, veţi găsi părţi din mine, dar regret că nu am reuşit să dau mai mult. Uitându-mă în urmă, nu îmi pare rău decât de faptul că nu mi-am folosit la maxim timpul pe care l-am avut în trecut.

Ce le-aţi spune celor care abia acum încep să scrie?

- Să citească cât mai mult posibil, apoi să-şi facă curajul să împărtăşească lumii întregi ceea ce gândesc, scriind. E un drum greu, dar... dacă talentul şi dorinţa de a scrie sunt reale şi puternice, atunci sunt pe drumul cel bun şi merită toată osteneala.

Vă place să călătoriţi şi dacă da, ce ţări aţi vizitat şi care dintre ele v-au plăcut cel mai mult?

- Cred că fiecare ţară este frumoasă, însă Romania - prin frumuseţea ei naturală, prin amintirile copleşitoare ce mi le trezeşte orice colţişor pe unde am pus piciorul de câte ori am făcut o excursie sau un concediu cu familia - nu are egal!

În 2008 am fost cu o prietenă în Grecia, timp de 10 zile. Dacă mai stăteam o zi, simţeam că mor de dorul de ţară. Sigur că mi-a plăcut foarte mult Grecia. A fost prima ţară străină şi singura pe care am vizitat-o până la vârsta asta. Fericiţi sunt cei ce pot călători! Nu am scris nimic despre această călătorie. Probabil că am vrut să rămână doar în sufletul meu. Poate că acum, după ce au trecut doi ani de la această călătorie, voi încerca să scriu impresiile ce mi le-a lăsat excursia în Grecia.

Ce hobby-uri aveţi?

- Multe… dar cel mai mult îmi place să citesc şi să scriu. Câteodată stau şi 12 ore în faţa leptopului

pentru acest motiv. Multe lucruri îmi plac: muzica şi dansul îmi aduc energie şi optimism, călătoriile mă fac fericită şi mă inspiră în cărţile mele. Îmi place să cânt, să merg la spectacole, să joc table, să vizitez oraşele ţării mele dragi şi prietenii pe care îi am acolo, îmi plac drumeţiile, întâlnirile cu prietenii, îmi place orice ţine de frumos.

Cum vă relaxaţi la sfarşitul unei zile lungi si obositoare?

- Depinde de starea mea sufletească din ziua respectivă şi de ce posibilităţi îmi oferă momentul acela.

Uneori o ascult pe Angela Similea. O ador din tinereţe şi încă mai sunt fană a ei. Îmi place toată muzica uşoară românească, ascult cu plăcere şi George Enescu, Ciprian Porumbescu, Ludvik Van Beitowen, Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Bony M, ABBA, etc. Îmi place în general muzica de calitate... Când situaţia financiară îmi permite, merg la reflexoterapie sau la bioenergie, acupunctută - care sunt necesare câteodată.

Sunteţi optimistă?

- În general sunt optimistă, în ciuda dificultăţilor prin care trecem cu toţii. Sunt foarte pozitivistă şi mereu cu zâmbetul pe faţă.

Cum vă petreceţi timpul liber?

- Scriind şi visând că într-o zi va fi mai bine, că îmi voi răspunde la multele întrebări, şi sperând că oamenii vor deveni mai buni.

De câţiva ani, parcă timpul trece mai repede ca altădată. Ar trebui ca noi, oamenii să avem două vieţi, ca să avem timp pentru toate...

Ce planuri de viitor aveţi?

- Lucrez la o carte de bucate, am început un alt roman, vreau să scriu şi poveşti pentru copii, nuvele şi povestiri... Am planuri mari, dar vreau să le duc la bun sfârşit în tihnă. Simt că timpul are încă răbdare cu mine. Un sentiment minunat! Aceste cărţi vin să-mi întărească convingerea că pot trece prin aceste vremuri, fără să mă las supusă de greutatea lor.

În final, v-aş ruga să spuneţi câteva cuvinte celor ce vă cunosc şi nu numai.

- Mi-aş dori să trecem cu bine de momentele de criză prin care suntem obligaţi să trecem, să fim mai uniţi, să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, să ne respectăm unii pe alţii şi să nu-l uităm niciodată pe Dumnezeu. Numai cu ajutorul Lui, vom depăşi orice obstacol în viaţă.

Şi nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc celor de lângă mine şi celor care m-au îndemnat să-mi aduc creaţiile în centrul atenţiei, în mâinile cititorilor, în sufletele lor.

Tuturor, le doresc multă sănătate şi numai bine! Şi le mai dau un sfat: să-şi trăiască viaţa la maxim, să-şi urmeze dorinţa inimii, să realizeze că fiecare în parte este unic!

Vă mulţumesc pentru sinceritatea dumneavoastră şi vă doresc să publicaţi cât mai multe cărţi.

Georgeta Nedelcu – Craiova

Fiecare dintre noi suntem o poezie!

Când grâul bătea în combină, eu băteam la porţile vieţii. M-am născut la 6 iulie 1947 într-un sat din Olteniea, judeţul Dolj. Părinţii mei erau oameni simpli. Am urmat cursurile şcolii primare şi elementare la Craiova. Am fost un copil iubit, protejat, şi asta mi-a dat echilibru şi încredere în puterile mele. Când am mers în clasa întâi, ştiam deja să citesc şi să scriu. Eu: mamă, soţie şi un om simplu până la urmă... crescută în România. Olteancă! Centrul Pământului rămâne pentru mine oraşul Craiova - oraşul în care am învăţat cei şapte ani de-acasă, am copilărit şi m-am maturizat. Spaţiul citadin - remarcabil prin arhitectură, parcuri, grădini şi locuri de agrement - se completează cu un climat cultural-artistic, ales.  

Am fost o soţie adorată! Lipsa căldurii familiale din primii ani de viaţă te poate marca, îţi impune pentru tot restul existenţei nişte tipare psihologice negative. Eu am avut nişte bunici şi nişte părinţi ca nişte bijuterii. Am crescut într-un mediu de o indescriptibilă căldură şi seninătate. La mine în familie n-au existat divorţuri sau divergenţe, nici mici, nici mari. Eu din familie am învăţat ce înseamnă comunicarea şi dialogul, ce înseamnă iubirea. Şi acum am o relaţie minunată cu toţi membrii familiei - atât cât a mai rămas din ea, cu care pot să vorbesc câte-n lună şi-n stele. Iubirea e esenţa vieţii! Fără iubire, eşti un om gol. Nici un om nu poate trăi aşa, amputat emoţional, iar dacă te plângi că nu ştii sau nu poţi să iubeşti, atunci dai dovada de imaturitate.  

De când cu internetul acesta, nu mai poţi spune că eşti singur. Este fascinant cât te poate apropia o tastatură şi un mouse de oamenii pe care nici măcar nu îi cunoşti ... Şi-apoi, nimeni, niciodată, nu poate spune că e singur, fiindcă mereu ai în suflet iubirea de Dumnezeu. Dumnezeu e o forma de sprijin şi întotdeauna de reuşită. El a fost nedeslipit de sufletul meu de când am rămas singură şi niciodată nu m-a părăsit. Sunt sigură că este şi meritul Lui, că romanul meu nu a rămas doar pe cele 5-6 caiete scris.  

Mi-a plăcut foarte mult să scriu şi am pornit pe acest drum fără să ştiu exact unde mă va duce sau poate că nici nu am vrut să mă gândesc la asta. Primele mele încercări literare au fost în anii şcolii elementare, când am compus câteva poezii de dragoste, ghidându-mă după poeziile lui Mihai Eminescu, George Coşbuc sau Vasile Alecsandri. Astfel, că mi s-a publicat una dintre poeziile mele la gazeta de perete de pe holul şcolii Fraţii Buzeşti, unde învăţam. Eram tare fericită! Îmi plăceau multe materii, dar cel mai mult mi-a plăcut matematica şi franceza. Aveam talent şi la desen, însă nu am exerat foarte mult în acest domeniu. Prima dată scriam poezie şi proză, doar pentru mine. Nici nu îndrăzneam să visez, că voi avea vreodată o carte în mână, pe care va fi scris numele meu. Scrisul este un balsam pentru suflet, iar cuvintele aşternute pe hârtie rămân pentru eternitate. Desigur, că nu întotdeauna ai inspiraţie, dar încercările trebuie să existe. Am strâns foarte multe poezii pe multe caiete, de-a lungul timpului. Scriind poezie am impresia că păstrez clipa. Poezia mea e dor după clipele trăite frumos, e regăsire şi despărţire, e suflet pierdut în nisipul timpului, este pentru mine un refugiu, o binecuvântare, un strigăt de fericire cu lacrimi pe obraji. Este foc şi apă. Este oglinda în care mă privesc adeseori, cu speranţă, cu deznădejde, cu bucurie şi cu dorinţa arăzătoare de a scrie cât mai mult. Poezia este o punte de legătură între oameni.  

După ce am ieşit la pensie şi aveam tot timpul din lume să fac ce vreau, am început să mi le aşez într-un document pe calculatorul ce îl primisem în dar de la fiul meu cel mic. Intrând pe Internet, am cunoscut diferite persoane - multe dintre ele devenindu-mi prieteni, mai târziu. Astfel am cunoscut un domn care lucra în domeniul editurii şi din discuţiile purtate cu el, am hotărât de comun acord să îi trimit documentul (romanul) pentru a-l citi. I-a plăcut atât de mult, încât a dorit să mă ajute. Şi astfel a apărut primul meu roman intitulat: ,,Exmatriculat din viaţă" - roman ce a fost tipărit în 10 octombrie 2008 la Iaşi, de editura „Opera Magna” şi lansat tot la Iaşi de Asociaţia „Universul Prieteniei”, în cadrul unor festivităţi de lansare, la care au participat numeroşi scriitori, poeţi şi prieteni. Prof. Universitar Atena Zara şi lector Universitar Nicolae Busuioc au spus câteva cuvinte despre acest roman.  

Pentru mine însă, cu mult înainte, cartea aceasta înseamnă un pariu câştigat cu mine însămi, conştiinţa tonică a faptului că sunt în grafic şi că, în ciuda tuturor vorbelor şi reacţiilor celor ce nu înteleg de ce atâta înfrigurată străduinţă de a nu face pauze, de a merge înainte cu orice preţ, am mai lăsat un semn al trecerii mele pe pământ şi certificarea că nu fac umbră acestei ţărâni chiar degeaba. Cred că ştiţi cu toţii că de fapt, tot ce simţim e mai complex şi mai greu exprimabil prin cuvinte. Această carte vine tocmai să-mi aducă dezlegarea necesară şi conştiinţa că pot trece prin vremi şi vremuri fără să mă las supusă de greutatea lor. În 14 noiembrie 2009, la editura „Sitech” din Craiova, mi-a apărut a doua carte, de data aceasta un volum de versuri intitulat ,,Cenuşa unui suflet”, carte ce a fost lansată la Casa de Cultură „Traian Demetrescu” din Craiova. Iar în 10 decembrie 2010, la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman” din Craiova, a avut loc o dublă lansare de carte – două volume de poezii scrise de mine: „De vorbă cu sufletul” - versuri albe şi „Destinul, o scuză?” – poezii.  

Am scris din durere, din disperare ... din singurătate... din iubire. Scrisul m-a salvat! Dacă mă gândesc mai bine, poezia şi proza au fost de fapt, eroii mei de-a lungul anilor. Legătura cu poezia şi proza, mi-a alinat suferinţa într-o mare măsură. Am mai colaborat la diferite publicaţii pe Internet, prin intermediul cărora am publicat multe poezii şi proză. Trăiesc acum o perioadă frumoasă. Nu că altele n-ar fi fost frumoase, dar pe asta o conştientizez altfel decât pe precedentele. O fi poate şi un prag. Nu al vârstei şi nici al femeii, că ar fi prea simplist. Cred că e un prag al vieţii mele. Sunt liniştită, foarte echilibrată, mi-am găsit un soi de confort personal, ceea ce cred că e baza pentru toate visele şi dorinţele mele, fie că e ploaie sau soare, iarnă sau vară. Anii pe care îi mai am de trăit, îi voi trăi la maxim! Multe ar fi de adăugat pentru a putea întregii taina scrisului.  

Georgeta NEDELCU  

30 Martie 2013  

Craiova  

SUNTEM ROMÂNI!

Poezia este un fel de muzică – trebuie să o auzi ca să o apreciezi! (Voltaire)


De mii de ani, noi suntem buni Români,
Ce îţi cântăm din suflet, slavă, Ţie!
Noi suntem un popor de oameni buni,
Slăvindu-te prin cântec, poezie...

În noi, salaş de-şi va găsi durerea,
Sau vom trăi prin ură şi minciună;
Nu ne lăsa şi Fă precum Ţi-e vrerea,
Dar apără-ne naţia română!

Tu ne iubeşti la fel - bogaţi, desculţi;
Ce greu ne-ai învăţat să mergem în picioare!
Ne-ai dat pământ şi roade dar... foarte mulţi
În loc să-Ţi mulţumească, fug peste hotare.

Tu, Doamne, să ai grijă, să nu stea în zadar
Şi le îndrumă paşii spre vatră, să mai vie.
Că-i aşteptăm cu pâine şi zaibăr în pahar
Cu suflete cinstite prin rugă... poezie...

Craiova ianuarie 2008  

Mă iubeşte Dumnezeu!

,,Azi am plâns cu toamna-n braţe, ca un prunc abandonat

Printre florile de ceară, ce în zori s-au scuturat

Şi m-au mângâiat copacii, legănându-mă pe ram,

Însă nicio mângâiere, leac nu-mi e, că nu te am”. Violeta Petre

Am tot plâns şi am tot plâns, ca un prunc abandonat

Caci de când noi ne-am certat, ochii mei au lăcrimat

Sunt ca frunza-ngălbenită, legănându-se pe ram

Ce rău îmi pare-Adriana, că nu suntem cum eram

Ca atunci când trăia mama şi-mpreună ne jucam...

Pe-atunci n-aveam nicio grijă. Ce bine ne-nţelegeam!

De doua-trei zile-ntr-una mă întreb cum te descurci

Că nu mi te-ai făcut bine... Oare, pe un' te mai urci?

Ai grijă cum calci pe stradă, odihneşte-te cât poţi

C-ai pentru cine trăi: ai copii şi ai nepoţi!

Iar pe mine - vreau să ştii – mă iubeşte Dumnezeu

Căci de când sunt singurică, e lângă mine mereu!

Ai mare grijă de tine şi nu te mai supăra

Nu te mai gândi la mine. Oi trăi cum oi putea...

7  August 2016