Vreau să-ţi fac zilele senine!

- Acum aş vrea să viu la tine, râzând, 'nainte-mi să alergi,

Să poţi să-mi fii o mângâiere şi lacrima să poţi să-mi ştergi

Şi să mă smulgi din întristarea, ce liniştea demult mi-a luat

Şi viaţa mea şi fericirea, cu tine să pot să-mi împart.

Să îţi sărut ochii tăi trişti, din care se preling izvoare,

Căci fără tine totu-i trist, iar inima în piept mă doare.

- Eu te iubesc mai mult ca viaţa-mi, însă tristeţea-ţi din privire,

Cum pot să ţi-o alung eu oare? Şi-n loc să-ţi ofer fericire!?

De-ar fi să ne naştem din nou, nu din cenuşă, din iubire

Şi zilele ce mai avem, să le trăieşti aici cu mine.

Eu să rescriu întreaga viaţă, durerea toată să-ţi alung

Aşa cum marea-nvolburată, cu ochii-nchişi plânge prelung.

Să fim noi doi pe drumul vieţii, de mână tu să mă cuprinzi,

În ochi să picure iubirea, nu să cadă lacrimi fierbinţi

Şi de va fi să pleci vreodată, în urma ta, nu mă lăsa

Dă-mi voie doar să te urmez şi-om deveni, pe cer o stea.

- Cum să te fac să înţelegi, că îmi eşti totul? Te iubesc!

Şi că de dragul tău iubire, pe-acest pământ, azi mai trăiesc?

Dar depărtarea asta doare, ca o coroană înspinată

Şi ochii meii, adeseori, în lacrimi mari, zilnic se scaldă.

Aş duce eu povara ta, durerea-mparteţi-o cu mine

Şi dă-mi ochii să ţi-i sărut, să-ţi spun: ,,Iubito, va fi bine!”

Iar tu să-mi spui când voi veni şi când voi fi aici cu tine:

,,Iubitul meu, izvor de lacrimi... vreau să-ţi fac zilele senine!”