Îndoială şi curiozitate

Întâlnirea cu tine m-a adus într-o zonă de îndoială şi curiozitate. Nu ţineam minte decât că ai fost marele meu absent şi că în absenţa ta eu am inventat o poveste de iubire.

Te-am iubit onest şi altruist, cu toare că tu nu ţi-ai dorit acest lucru. Nu am crezut niciodată c-o să te am, însă mi-aş fi dorit să mă iubeşti puţin (deşi cred că nu m-aş fi mulţumit doar cu puţin). Şi tu nu m-ai iubit, altfel nu mi-ai înşelat aşteptările. Şi cu toate astea, te-am iubit cândva, iar atunci erai pentru mine şi soarele şi luna.

Sub masca ,,iubirii necondiţionate” sufăr când tu te iubeşti şi cu alte femei sau cu nevasta ,,cu care rămâi doar din prietenie, milă sau împărţirea sarcinilor domestice”. Mă mint de fiecare dată când ignor semnalele evidente pe care tu mi le trimiţi. Dacă eşti însurat cu o ,,femeie mai slabă” nu înseamnă că eu sunt mai puternică. Sau dacă eşti însurat ,,de convenienţă”, asta nu înseamnă că mă şi iubeşti pe mine. Dacă astăzi eşti un afemeiat, asta nu înseamnă că eu am trăit sau voi trăi cândva, altceva în relaţia cu tine. Dacă tu nu mă suni o săptămână, asta nu înseamnă că eşti interesat de-o relaţie cu mine. Dacă ai un harem virtual şi-ţi satisfaci poftele online, nu înseamnă că eşti şi pregătit de-o mare relaţie stabilă şi profundă cu mine. Ştiu bine ce am trăit cu tine până acum şi nu cred că te vei schimba în cel pe care mi-l doresc eu. Nu cred că poţi uita momentele dureroase şi rănile provocate. Pot uita orice alte lucruri care mi se întâmplă, dar momentele în care lumea mi s-a întors cu susul în jos cu siguranţă nu le uit niciodată. Reuşesc la un moment dat să le ascund şi să le adâncesc bine în sufletul meu şi să nu îmi mai amintesc în fiecare zi de ele, dar oricum, cateodată, se mai iveşte cate-un lucru banal şi nesemnificativ care readuce în memorie momentele alea şi răscoleşte durerile…

De multe ori nu îi iertăm pe cei care ne-au greşit, ci doar ne mai acordăm nouă şansa de a încerca încă o dată, în numele unor momente frumoase din trecut, pentru că suntem naivi în speranţa că le-am mai putea trăi vreodată.

Dar există oameni (tu esti acela) care te rănesc atât de tare, încât pur şi simplu pe ei nu vrei să îi mai ai în preajmă. Lor, pur simplu nu poţi să le mai dai ocazia să te lovească din nou; spui că nu îi urăşti, nu le porţi resentimente, eviţi pe cât posibil să vă întâlniţi, dar în adâncul sufletului tânjeşti după clipele petrecute cu ei. Paradoxal, ajungi să fii implacabil tocmai cu cei care cândva au însemnat totul pentru tine. De ce? Poate că asemenea celor supuşi la chinuri groaznice, ajungi în cele din urmă să fii nepăsător, pentru că nu mai doreşti să ţi se facă un rău si mai mare.

Unei relaţii nu-i dai şanse la infinit. Nu merită riscul de a revedea acelaşi sfârşit. Motivul? Ai fost lovit atât de tare, încât ţi-a amorţit sensibilitatea, iar întâlnirea cu cei care ţi-au greşit cândva nu-ţi mai provoacă acum nici măcar o tresărire.

Cred că cei care te rănesc o dată o vor face şi a doua oară, atâta timp cât le dai ocazia. Nu cred în a doua şansă şi cu toate astea, de multe ori ţi-am oferit-o, pentru că oricât de cerebrală aş fi ca om, raţiunea nu are nicio şansă în faţa sentimentelor.

Dacă nu poţi să vorbeşti deschis cu partenerul pentru a rezolva problema, doar nu crezi că ai şanse la fericire în acea relaţie. Pune-ţi întrebarea - dacă s-ar schimba rolurile???...

Trebuie să ai curajul să dai pagina şi să iei orice experienţă ca ceva din care ai de învăţat. Cine ştie, următorul poate fi partenerul potrivit, dar n-ai de unde şti dacă nu-ţi acorzi tu singur o şansă.

Cred că tot ce putem face e să ne lăsăm iubiţi şi să iubim. Când nu se mai poate, trebuie să plecăm sau să-l lăsăm pe el să plece (asa cum am procedat eu cu tine). De data asta voi fi foarte fermă şi dură atât cu mine, cât şi cu tine, cel care m-a rănit. Aşa că eu nu mai cred în a doua şansă cu tine.

Acum nu-mi doresc nimic altceva, decât să-mi trăiesc viaţa în linişte şi-n pace. Fericirea mea nu depinde de persoanele care îmi fac rău.

Şi, încă ceva - tu nu vrei nici cu mine, nici fără mine. Sindromul ,,Nici cu mine, nici fără mine” este foarte periculos şi mă stoarce de încredere şi energie. Un bărbat care are nevoie de mine doar când este ,,flămând” şi scapă de mine când este ,,sătul” nu are nevoie de-o relaţie cu mine.

Eu cred că eşti un bărbat imatur, nehotărât, egocentric şi un TERORIST afectiv care ucide cu indiferenţa şi nevoia exagerată de independenţă. Un narcisist ca tine caută să fie înconjurat de dorinţa, de atenţia şi admiraţia femeilor şi sunt sigură că nu vei renunţa la această formă de hrană, pe motiv că eu sunt extraordinară şi specială – aşa cum îmi spuneai tu la începutul relaţiei noastre. Trebuia să nu ignor semnalele evidente pe care, TU - un barbat NEPOTRIVIT le lansai în timpul întâlnirilor noastre romantice.

Dacă în toată perioada în care am fost împreună, nu ţi-ai dat seama ce om ai avut alături, nici nu vei putea fi sigur vreodată.

Nu-mi voi mai permite să mă mai autoiluzionez, automutilez şi nici să mă mai las minţită, în numele iubirii.

Dacă astăzi, cand ocup locul doi în viaţă ta, iti voi mai permite să faci ce vrei cu sufletul meu, cu asta mă voi alege toată viaţa. A venit vremea să mă gândesc de 1000 de ori înainte de a spune ,,Da” unei invitaţii frumos ambalate. Merit mai mult! Eu sunt chintesenţa vieţii mele, în relaţia ce o am.