care suportă cu eleganţă o despărţire
(Simon de Beauvoir)
M-ai abordat întâmplător, ştii bine
Şi, am comunicat doi ani, pe ,,net”.
Aicea, chiar se pot lega destine,
Fiind atraşi, zilnic, ca de-un magnet.
Mă-ndrăgostisem spontan de o fantomă
Cu timpul însă, viaţa mi-a zâmbit
Iar, bucuria mea a fost enormă.
Când poza ta, pe ,,net” mi-ai dăruit.
Nu mai ştiam de mine, mă luase valul
Însă, tu, pe parcurs mi te-ai schimbat.
Mă-drăgostisem, pierdusem controlul
Acum, ţi-ai fi dorit să mă fi încurajat.
De multe ori mă-nşeli, mă amăgeşti
Bine-ar fi fost să ştiu ce ai în gând.
Ce ai de spus, ce vrei şi cine-mi eşti...
Cu ce tentaţii te distrezi, râzând.
Am fost cândva a ta împărăteasă,
Crezând că-ţi voi fi dar şi peste timp.
Dar, nu mai sunt acum, a ta aleasă.
Şi toate le-a-nghiţit un anotimp.
De la prieteni nu ţi-am spus să te reţii
Doar alte pofte să îţi stăpâneşti.
Tu mă sunai în zorii dimineţii,
Ca să îmi spui că sunt simple poveşti.
Eu te-am iubit, iar tu m-ai înşelat
Şi, între noi deschis-ai râpe-adânci.
Uitat-ai că mi-ai spus să-mi fii bărbat?
Cine-i acela ce-a greşit atunci?
Aş fii vrut veşnic, să fii lângă mine,
Să mă iubeşti şi viaţa să-mi alini.
Dar, nu mai poţi sau, nu ţi se cuvine,
Viaţa mea, cu a ta să o combini?
Din tot ce-a fost, acum, nimica nu-i.
Şi, peste gânduri pus-ai înserare...
Aş vrea în tren, acuma să mă sui,
Să-ţi spun în faţă cât de rău mă doare.
Te-ai cuibărit în gândurile mele...
Ai fost cândva iubirea mea din vis.
Eu, pentru tine-o stea, din mii de stele,
Sperând la o iubire în doi, ca-n paradis.
Zilnic spuneai: ,,De tine mi-este dor!”
De ce aşa de repede-ai uitat?
Astăzi, nu mai sunt al tău puişor;
Sunt sigură că viaţa, de alta ţi-ai legat.
Nici nu-ţi păsa că plâng adeseori...
Eu, pentru tine fost-am doar ispită,
Aşa cum le-ai avut de-atâtea ori...
Ştiai să spui: "De ce se tot agită?”
Sinceritatea ta nu mai e garanţie,
Când în mocirlă, adevărul îl cobori
Te-ntreb, atunci, ce-ar mai putea să fie
Când, prin minciună, mereu te strecori?
Mă suni, rugându-mă să vii la mine;
De-atâta-ncrâncenare-s obosită...
Azi, mi-am pierdut încrederea în tine,
Vreau viaţa-mi de-altădată, liniştită!
De-aş fi ştiut... două cuvinte nu legam
Şi, n-aş avea ce-mi reproşa nici mie.
Azi, liniştea din suflet mi-e balsam,
Chiar, dacă, viaţa fără tine mi-e pustie.
De nu aş fi fost eu... de nu te întâlneam...
Oare, cui ai mai fi spus minciuni - o mie?
Vei căuta în van, ziua când te-alintam...
Şi nu o spun din simplă modestie...
Acum, viaţa ta bizară, mă lasă rece.
Singur ţi-ai făcut soarta şi mai grea.
Durerea ce-mi apasă sufletul, va trece
Şi va rămâne peste timp, doar amintirea.
Am doar o viaţă şi mie-mi aparţine!
Din tot ce-a fost, nu voi păstra nimic.
De vrei să te desparţi acum, de mine,
Respectul meu va fi la fel de mic.
Repede ai uitat că ţi-am fost dragă.
De, azi, rămâi singur... al nimănui...
Sunt tristă, lacrimile mi se-noadă-n barbă.
Privind în urmă... ce mai poţi să spui?
Plin de mândrie şi ipocrizie
M-ai înşelat, minţind de-atâtea ori...
Sunt hotărâtă, voi lua o decizie,
Iar în bărbaţi mă voi încrede, arareori.
A fost destin sau... numai amăgire...
Cum e de altfel, însăşi viaţa toată.
Ce mult m-am înşelat în tainica iubire...
Cu tine alături, mă credeam bogată!
A fost, ce a fost, astăzi vreau să termin;
Cu timpul, voi uita prin ce-am trecut...
Nu te mai recunosc, eşti tot plin de venin.
Bine-ar fi fost... să nu te fii cunoscut!
Poate că-ţi pare rău, sau crezi pentru o clipă
Că am să mă-ntorc la tine... nu mai e cu putinţă!
Acum, aş vrea să uit tot ce-am făcut în pripă,
Ca să-şi găsească tihna, întreaga mea fiinţă.
Prin rândurile-acestea, încerc a te anunţa,
Că mă despart de tine şi-o spun fără regret.
De-acum, eu te voi şterge din amintirea mea,
Căci, n-am găsit la tine nici urmă de respect.
N-am să-ţi mai scriu un rând, de-acum-nainte.
Nimic din ce ţi-am scris, nu ai apreciat.
Îţi va veni greu să crezi dar, ia aminte,
Că, tot ce ţi-am spus eu, a fost adevarat.
Sunt hotărâtă, de tine m-oi desface.
Nu vreau să mai rămâi, o clipă-n viaţa mea.
Când, versuri voi aşterne în linişte şi pace,
Voi lua ca martor – muza - ce mă va inspira.
Rămâi pe drumul tău, rămâi cu bine!
Din tot ce-a fost, nimic nu voi păstra.
Nu meriţi să mă mai întorc la tine;
Te-nşeli, de crezi că te voi mai chema.
Adio! Nu mă mai căuta!
Craiova iulie 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu