Rămâi pe drumul tău! - de Georgeta NEDELC

,,De la sublim la ridicol nu e decât un pas" (Vasile Alecsandri)

Azi, sufletul meu nu te mai păstrează,

Pierdut-ai trenul vieţii! Eşti singur pe peron.

Chiar dacă-ai fost a fericirii mele oază,
Uitat eşti ca un număr, mai vechi de telefon.

Să fim iar împreună, tu ştii că nu se poate,
Asta a fost odată... a fost de mult... cândva...
Ştiu că ai vrea să mă mai pot abate,
De vin prin Bucureşti şi pe la casa ta.

Nimic din ce a fost, nu vreau să-mi amintesc
Nici cât am suferit, nici cât am plâns odată.
Rămâi pe drumul tău căci nu te mai iubesc.
Dacă ne-am despărţit, nu eu sunt vinovată.

Tot ce-am făcut, a fost doar din pură iubire;
Nu m-am gândit o clipă, că ne vom despărţi.
Azi, te-am uitat! Rămâi o simplă amintire
Ce se va şterge sigur, doar pe parcursul vieţii.

Visam ca lângă tine să am o viaţă lungă,
Să trăim împreună, cu sufletul curat.

Azi, dragostea mea vreau să te ajungă,
Să nu mai poţi iubi cu-adevărat!

Am telefonul tău, am şi-o adresă...
Pot să te caut, dar... eu, vreau să te uit.
Sunt singură. Mă simt ca într-o piesă;
Iar, ce simţi tu, de mult m-am lămurit!

Ţi-ar fi fost foarte bine, cu mine împreună,
Însă, a venit timpul şi vreau ca să îţi spun:

,,N-aş fi putut trăi o viaţă în minciună,
Nici, să-ţi suport acele accese de nebun”.

Am stat cu tine-o vreme. Era vară

Atunci, credeam că de mine erai îndrăgostit;

Dar, m-am simţit jignită când, tu, m-ai dat afară...
Şi... fără de regrete, mârşav m-ai umilit.

Eşti un om de nimic şi, te înşeli amarnic,
De crezi că vreodată te-aş mai putea chema.
Degeaba mai insişti, astăzi mă suni zadarnic.
Mă-ntreb: ,,La tine oare, ce am putut vedea?”

Craiova iulie 2008